ASUPRA APARIŢIEI DUNĂRII ÎN OLTENIA

Dr. Constantin Enache profesor asociat la Catedra de Geografie. Universitatea din Craiova

Dr. Sandu Boengiu, lector la Catedra de Geografie. Universitatea din Craiova

În ultimul timp au apărut lucrări în care se susţine ipoteza acumulării de către Dunătre încă din Ponţian a „unui lob de deltă tip Gilbert” (vezi Enciu 2005), se afirmă că pe fondul răcirii climei în Ponţian a scăzut nivelul mării din bazinul pontic şi dacic, iar strâmtoarea dintre cele două bazine a prilejuit formarea Dunării şi acumularea spre est a unei delte.

Enciu (2005) afirmă că între Gura Văii şi Hinova, aflorează aceste depozite deltaice ale Dunării iar în interfluviul Dunăre – Drincea, între Rogova, Oreviţa şi Vânju Mare, în circa 50 foraje adânci săpate pentru lignit, a fost conturat un important lob deltaic al Dunării” menţionînd de asemenea că în zona respectivă, „în soclul terasei a patra, între 140 şi 70 m altitudine, se păstrează partea inferioară din depunerile daciene ale Dunării (aproximativ 59 – 70 m grosime de pietriş în alternanţă cu strate de nisipuri grosiere cu pietriş)”.

Depozitele de nisipuri cu pietrişuri daciene întâlnite în forajele menţionate (fig.1) şi care aflorează în ogaşele de pe versantul Dunării dintre Şimian şi Batoţi se află în Dacianul inferior, peste care se află strate de lignit şi deci dacă ar fi fost depuse de Dunărea actuală nu se explică cum s-au depus deasupra alte strate inclusiv de lignit si nici cum s-au depus discordant nisipurile cu pietrişuri mărunte romaniene care aflorează ăn extremitatea vestică a Piemontului Bălăciţei la Smadoviţa.

Fig.1 Secţiune geologică prin depozitele pliocene ăntre Blahniţa şi Motru

De asemenea, este imposibil de explicat cum Dunărea, care ar fi depus materiale între 140 şi 60 m altitudine s-a urcat ulterior la 160 – 178 m (terasa veche) pentru ca să coboare din nou la cota actuală de 20 -30 m.

Este logic ca la marginea lacului dacic să existe delte ale râurilor care veneau din Carpaţii Meridionali, Carpaţii Sudici şi chiar din Balcani, atât în Dacian cât şi în Romanian sau chiar la începutul Cuaternarului, dar asta nu înseamnă că aparţin Dunării actuale.

Dacă privim reţeaua hidrografică a Dunării în Bazinul Panonic (fig.2) constatăm că între confluenţa cu Drava şi Baziaş, Dunărea adună cei mai importanţi afluenţi ai săi: Drava, Sava, Tisa, Timişul şi Morava. Concentrarea acestor afluenţi, dintre care unii veniţi de la mari distanţe, în faţa Carpaţilor Sudici, este in contradicţie cu situaţia de la est de aceştia, din Oltenia, unde afluenţii Dunării sunt minori şi de extindere mică.

Fig.2. Bazinul hidrografic al Dunării (după Geografia Dunării Româneşti, 1969)

În această zonă de subsidenţă, exista Bazinul Panonic care a suferit la sfârşitul Pliocenului o subsidenţă continuă, datorită căreia, depozitele lacustre pliocene, au ajuns la câteva sute de metrii sub nivelul mării. În schimb, în partea vestică a bazinului Dacic, aceleaşi depozite se găsesc ridicate la mai multe sute de metrii deasupra nivelului mării.Negre.

Deoarece în Pleistocenul inferior, lacul panonic, mai exista încă în aria de convergenţă care există în prezent înainte de intrarea Dunării la Baziaş (sectorul de la confluenţa cu Drava până la confluenţa cu Morava) momentul apariţiei Dunării nu poate fi anterior.

Tot atunci lacul respectiv se extindea în Câmpia de Vest, unde n-ar fi existat dacă Dunărea ar fi drenat mai de timpuriu Câmpia Panonică, inclusiv partea sa din Câmpia de Vest

Existenţia lacului din regiunea Alfőld la sfârşitul Pliocenului şi începutul Cuaternarului şi diferenţa enormă de poziţie a depozitelor pliocene din actuala zonă de convergenţă a râurilor din Ungaria, unde Dunărea adună apele unor importanţi şi lungi afluenţi, şi poziţia ridicată a aceloraşi depozite din vestul Olteniei, puţinătatea şi scurtimea afluenţilor Dunării în acest di urmă sector şi gravitarea majorităţii apelor din Piemontul Bălăciţei spre Jiu şi nu spre Dunăre, sunt argumente peste care nu se poate trece în susţinerea tinereţei acestui fluviu.

Celelalte legături între cele două bazine Panonic şi Dacic, inclusiv lobul deltaic din Dacianul inferior menţionat mai înainte, nu au nimic de a face cu Dunărea actuală.

Terasa veche de la Pleniţa, cu altitudinea cea mai mare faţă de cursul actual al Dunării, aparţine Pleistocenului mediu, deoarece aici s-a găsit resturi de Dicerorhinus merki. Aşa cum se poate observa din harta teraselor Dunării în sectorul oltean (fig.3), această terasă indică primul traseu şi cel mai înalt al Dunării în sudul Olteniei. Nu se poate deci asocia acest traseu cu „lobul deltaic dacian” care se află sub acest nivel şi între care si cea mai inalta terasa a Dunarii actuale se afla strate de lignit, pliocene întâlnite în forajele de la Galicea, Băileşti, Rast.

Unii cercetători, pe baza unor argumente geomorfologice susţin antecedenţa Dunării. Printre aceştia Civijič (1908) separă în defileu o terasă „pontică”, şi existenţa unor terase pliocene şi chiar a unui „fund de vale pontică” sau chiar a unui „fund de vale miocenă”

Fig.3 Terasele Dunării în sectorul oltean (după Geografia văii Dunării româneşti,1969)

Între 1942 şi 1943, s-a descoperit în gropile adânci: Gherdapuri, Cazane şi Graben o faună bentonică formată din crustacee (Corophium), şi altele, descrise de Băcescu (Orghidan, 1971).

Aceste realităţi nu argumentează însă că actualul fluviu Dunărea s-ar fi născut în acele perioade. Se poate constata anumite legături uneori întrerupte, dintre cele două bazine Panonic şi Dacic, dar acestea sunt legături dintre două lacuri (cel puţin până în Dacianul inferior) cu apă salmastră şi nu cu apă dulce. Însăşi fauna menţionată de Brătescu în gropile din talvegul Dunării actuale este de origine marină ponto-caspică.

Toată lumea pare că este de acord că Dunărea a erodat partea sudică a Piemontului Bălăciţei, care se învecina cu Platforma Prebalcanică, dar sunt păreri diferite asupra momentului în care fluviul a ajuns în sudul acestui piemont şi a traseului pe are acesta l-a urmat.

Toate faptele menţionate mai înainte, duc la concluzia că de aiba în finalul Pleistocenului inferior s-a realizat străpungerea Dunării la Porţile de Fier (De Martonne, 1907, Posea,1964), când a început şi colmatarea lacului Panonic (sau golirea lui) şi formarea pe teritoriul acestuia a râurilor din Depresiunea Panonică.

Studiile din peştera Dubova din defileu, menţionate de Enciu (2005) care au indicat adâncirea Dunării cu circa 670 m într-un milion de ani, vine să argumenteze începerea realizării formării de către Dunăre a defileului în partea superioară a Pleistocenului inferior, corespunzătoare glaciaţiei Gũnz sau cel mai târziu în interglaciarul Gũnz-Mindel.

Trebuie să admitem în acest caz, că Piemontul Bălăciţei se întindea iniţial la sud până la marginea Platformei Prebalcanice, fiind construit peste depozitele pliocene care s-au extins (şi în unele părţi au depăşit) marginea acestei platforme, aceste depozite fiind îndepărtate ulterior la limita dintre Piemontul Bălăciţei ţi Podişul Prebalcanic de către Dunăre.

Menţionăm în acest sens şi părerea exprimată în Geografia Românei vol. IV (1992) de către Badea, care menţionează că “Dunărea, formând terasele din Oltenia, a tăiat abruptul care limitează spre sud piemontul Bălăciţei”.

BIBLIOGRAFIE

• Băcescu M, Mũller G, Gomoiu G. (1971) Analiza cantitativă, calitativă şi comparativă a faunei bentale pontice.
• Civijič J. (1908) Entwicklungsgeschichte des Eisernes. Petern. Geogr. Mitteil. Ergänz. 100 Gotha.
• Enciu P.(2005) Câmpia Română. Structura geologică şi evoluţia paleogeografică- Caracterizare generală a văii Dunării. Structura geologoicâ şi evoluţia paleogeografică. În „Geografia României vol V.” Ed. Academiei, Bucureşti
• Martonne Emm, de (1907) Recherches sur l’évolution morphologique des Alpes de Transylvanie. Rev. Géogr. Tom. I. Paris
• Orghidan N. (1965) Dunărea la Porţile de fier. Acad. Rom. Stud. Cercet. Seria Geograf. Vol. XIII ne.2. Bucureşti.
• Posea Gr. (1964) Defileul Dunării. Natura,. Seria Geol. Geogr. Vol XVI, nr.1. Bucureşti